Bursa locurilor de munca Braila 2013
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Braila organizeaza, vineri, 19 aprilie 2013, “Bursa generala a locurilor de munca“. Aceasta actiune va fi organizata in municipiul Braila, precum si in localitatile Faurei si Insuratei.
Angajatorii care doresc sa participe la actiunea “Bursa generala a locurilor de munca” au posibilitatea de a-si prezenta oferta de locuri de munca intr-un cadru organizat unde vor intra in contact direct cu persoanele care solicita un loc de munca. Pentru aceasta, pana in data de 17 aprilie 2013, angajatorii interesati vor comunica, in scris, oferta de locuri de munca, completand formularul “Situatia locurilor de munca vacante “, anexa nr.1 la ”Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca” reglementate prin H.G. nr. 174/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Actiunile de tip bursa locurilor de munca sunt organizate, pe de o parte, pentru sprijinirea persoanelor neocupate pentru gasirea in timp util a unui loc de munca, iar pe de alta parte pentru sprijinirea angajatorilor in vederea ocuparii locurilor de munca vacante intr-un interval de timp cat mai scurt.
Angajatorii care isi au sediul in raza localitatilor Faurei si Insuratei pot contacta Punctul de Lucru Faurei cu sediul in orasul Faurei, str. Republicii, nr.36, tel./fax 0239661749, respectiv Punctul de Lucru Insuratei cu sediul in orasul Insuratei, sos. Brailei, nr.18, tel./fax 0239660574.
Pentru relatii suplimentare va rugam sa va adresati la AJOFM Braila, cu sediul in municipiul Braila, B-dul Dorobantilor, nr.603-605 sau la tel. 0239/611519, tel/fax 0239611386, e-mail: ajofm@br.anofm.ro.