Trasee maxi taxi Braila
Traseul 8 cu dipecerat la Stadionul Progresul, va avea pe traseu 11 mijloace de transport, pentru un traseu cu o lungime de 23 km şi are ca timp de efectuare a cursei 60 minute, cu 43 de staţii pe traseu. Modificarea acestui traseu faţă de cel existent se referă la porţiunea de la Stadionul Progresul, de unde microbuzele de pe traseul 8 vor circula pe Calea Galaţi şi vor intră pe strada Industriei, după care la
strada Mircea Mălăeru vor reintra pe Calea Galaţi. Acelaşi traseu îl vor face şi la partea de final a cursei, când aceste microbuze vin dinspre Gara CFR.
Traseul 16 va avea dispecerat la capătul liniei 2 din
cartierul Vidin, va avea pe traseu 11 mijloace de transport, pentru un traseu cu o lungime de 23 km şi are ca timp de efectuare a cursei 60 minute, cu 47 de staţii pe traseu. De la dispecerat microbuzele pleacă pe Calea Galaţi, apoi pe strada Eroilor spre Cimitirul Brăiliţa 2, apoi intră pe strada Matei Basarab pentru a ajunge la
ANL Brăiliţa. De aici intră pe strada Cezar Petrescu, apoi Calea Galaţi pentru a ajunge în Centru, la Piaţa Traian, apoi pe strada Ana Aslan, Şcolilor şi Bd. Al. I. Cuza, după care ajung la Colegiul “Murgoci”. La retur traseul se modifică de la Colegiu Murgoci, de unde se intră pe Bd. Cuza până la intersecţia cu Calea Galaţi, cu staţii la str. Şcolilor, Magazinul Winmarkt, Colegiul Bălcescu şi Clubul Progresul. De pe Calea Galaţi se intră pe strada Cezar Petrescu, Cimitirul
Brăiliţa 2 şi din nou Calea Galaţi cu capăt de traseu la Dispecerat Vidin. În rest, traseul este similar cu cel pe care s-a circulat în ultimii şase ani.
Vezi:
Traseul 17 | Traseul 31 |