Criza educatiei si remedii actuale
În Protopopiatul Făurei au avut loc, ieri, 14 martie 2013, lucrările conferinţei pastoral-administrative corespunzătoare lunii martie, la care au luat parte şi preoţii înscrişi la Cursurile de îndrumare pentru preoţi şi cântăreţi bisericeşti, proiect pastoral-misionar înscris în calendarul pentru anul 2013 al Arhiepiscopiei
Dunării de Jos, după cum a precizat Pr. Daniel Zlate, Inspector pentru cateheză.
După Sfânta Liturghie, în
biserică s-a desfăşurat o cateheză demonstrativă în cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor”, prilejuită de întrunirea la şcoala din localitate a Cercului pedagogic al cadrelor didactice ce predau religia în şcolile din zona Protoieriei Făurei. Cateheza a avut ca temă „Criza educaţiei şi remedii actuale desprinse din scrierile Părintelui Stăniloae” şi a fost susţinută de Pr. Mihai Ionuţ Bobocea împreună cu copiii de la grupa catehetică a Parohiei
Surdila Greci.
Lucrările propriu-zise ale conferinţei s-au desfăşurat la şcoala din localitate, iar cursurile de îndrumare pastorală, liturgică, misionară şi catehetică în Sala de conferinţe a protoieriei.